Eroul de la Roma, Culio

Eroul de la Roma, Culio
  • Publicat:
  • Actualizat:

Povestea argentinianului pa­re desprinsă din filme.
Puțină lume știe că eroul CFR-ului de la Roma a avut o copilărie grea. „La noi, în Argentina, traiul nu este strălucit. Se muncește mult, pe bani puțini. Eram cinci frați și eu a trebuit să muncesc încă de mic pentru a-mi ajuta familia.

Am început să lucrez la 13 ani. Aveam două locuri de muncă. Seara lucram în construcții, alături de fratele meu mai mare. Câștigam pe lună aproximativ 250 de euro. Nu îmi este rușine de acest lucru“, începe Culio.

El juca în tinerețe fotbal mai mult din plăcere. „Băteam mingea pe maidan alături de amici pentru a ne distra. La un moment dat, am renunțat la munca de pe șantier și m-am dedicat numai fotbalului, pentru început în Liga a III-a din Argentina. Aveam 19 ani atunci.
După doi ani am ajuns în prima divizie. De atunci se știe povestea mea. Am zis de când am semnat cu CFR că visul meu este să joc în Liga Campionilor. Marți seara mi s-a împlinit“, a conchis acesta.

A ajuns din întâmplare la Cluj

Marcel Popescu, impresarul care l-a adus pe Culio în România, spune că mijlocașul de 25 de ani a fost remarcat din greșeală de clujeni.

„Conducătorii CFR-ului au urmărit mai multe DVD-uri cu jocurile echipei La Serena pentru a transfera un atacant. Le-am spus să fie atenți și la fotbalistul cu numărul 16. Iuliu Mureșan s-a îndrăgostit de el imediat și l-a vrut neapărat la Cluj“, a povestit Marcel Popescu, care spune că oficialii clujeni nu au fost convinși de la început că au în față un fotbalist de rasă.
„L-au luat sub formă de împrumut la început, pentru a vedea cum se acomodează, dar n-a fost nevoie de cele șase luni de probă. Au activat clauza de cumpărare după doar trei luni“, și-a amintit Popescu.

Noul Dorinel Munteanu?

Golurile marcate de Emmanuel Culio pe „Olimpico“ l-au adus pe acesta în atenția federalilor români. Dacă înainte nici nu voia să audă de naturalizarea străinilor din Liga I și de convocarea lor la naționala României, Victor Pițurcă pare să-și fi schimbat între timp poziția.

Mai ales că postul pe care evoluează Culio este chiar unul cu probleme în echipa națională.

De la retragerea lui Dorinel Munteanu, Pițurcă a căutat în zadar un mijlocaș de travaliu și de picior stâng, care să se descurce în defensivă, dar să-l susțină și pe Mutu în atac. Iar convocarea lui Culio la națională pare să fie agreată și dinspre FRF.

250 de euro pe lună câștiga Culio când lucra în construcții

15 de mii de euro pe lună câștigă argentinianul la CFR Cluj

 

 

Cristi Jacodi și George Stan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi amanta acestuia
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi…
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că este INTERZIS
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că este INTERZIS
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×